Dă-ne-o nouă astăzi.

Avem nevoie de frică pentru că ne-am obișnuit cu ea? Sau nu mai avem nevoie de frică, dar nu ne putem dezobișnui de ea? Cincizeci de ani de regim opresiv au lăsat brazde adânci în spectrul nostru emoțional care se reflectă în inteligența socială, întocmai cum se vede Marele zid chinezesc din spațiu.

Implicat fiind în campania electorală pentru forțe politice locale, am luat contact cu oamenii. Experiențele și concluziile le redau într-o serie scurtă de povestiri care are rolul de a aduce în conștiița publicului, fenomene mai puțin cunoscute dar care ne modelează deciziile și funcționarea ca societate.

Motto: Ion era pe patul morții, și cu un ultim efort, o cheamă pe Măria la capul său. Măria, sfârșită de durere, se așează alături, pregătită să facă orice pentru a ușura suferința lui Ion. Măria: Da Ioane, cu ce pot să-ți fiu de folos? Ion: Mărie, acu că mă sting, pentru liniștea sufletului meu spune-mi drept! M-ai înșelat vreodată? Măria: Mă Ioane…Eu ți-aș spune. Dar dacă nu mori?

La început părea o idee colosală.

Ca și comunicator, am propus o serie de interviuri cu experți din diverse domenii, care să facă o radiografie a stării de fapt din Bistrița. Doream să ating corzile unui public neimplicat civic și electoral, arătându-i disfuncționalitățile administrative prin ochii specialiștilor.

Dar ideea a murit prin neprezentare.

Din păcate, pe cât de bună părea ideea, pe atât de tragic a pierdut: Prin neprezentare. Deși candidatul avea o notorietate și o mare paletă de conexiuni și relații personale cu persoane din cele mai diverse domenii, fiecare, rând pe rând, a refuzat întâlnirea.Și nu aș fi crezut dacă nu aș fi auzit personal motivul de la persoane diferite: Nu pot mă să apar în interviuri cu tine, că mi-e frică de ,,ăștia”.

În prima fază credeam că nu căutăm unde trebuie. Adică pentru persoane care lucrează deja în administrație, teama poate fi justificată, pentru o eventuală pierdere a serviciului. Surpriza a venit când am apelat la cunoscuți din domeniul privat, și de la care am obținut același răspuns: E foarte faină ideea. Știu că ai dreptate, ar fi multe de spusm dar nu pot veni. Mi-e frică de ăștia. Dacă vrei îți scriu un text și îl publici nesemnat.Rând pe rând, pe măsură ce ușile ni s-au închis, am simțit că retrăiesc perioada copilăriei, când oamenii vorbesc în șoptit pe anumite teme, și se feresc de un inamic incert: ,,ăștia”! 

Ăștia: Un inamic, fără o identitate anume, fără chip, și nedetectabil.

Poate fi oricine: Colegul care vrea să se pună bine cu șeful, concurența care vrea să te elimine, contracadidații care te vor măcelărit mediatic, sau vreun necunoscut șters care bea o cafea la masa de alături. ,,Ăștia” pot fi oricine, întocmai ca în filmul Matrix, unde agenții se metamorfozau în orice persoană din sistem, de care ar fi avut nevoie la un moment dat. Persoanele contactate își doreau schimbarea, dar se temeau să se afișeze de partea unui candidat pentru că întocmai ca în banc: ,,Aș veni dar dacă nu vei fi ales?”

Greaua moștenire

Orice moștenire economică ne-ar fi lăsat regimul comunist, putea fi rezolvată în 30 de ani. Progresul tehnologic face posibil ca în 30 de ani să poți începe o economie de la zero și să atingi performața. Dar greaua moștenire este frica. Și după cum se vede, nu ne-au ajuns 30 de ani pentru a scăpa de ea.

Nu am crezut că o să mai văd oameni care sunt convinși de dreptatea și argumentele lor, dar le discută în cercuri mici, din cauza fricii. Suntem exact unde eram în anii ”80: Toată lumea știe că împăratul e gol, dar nimeni nu spune. Cu toții vedem că trăim mai greu, dar producția la hectar a crescut, cifrele arată creștere, deci se trăiește bine. Cine nu trăiește bine, are exclusiv o vina personală și ar face bine să tacă. Și să se teamă!

[…] Frica noastră cea de toate zilele/ dă-ne-o nouă astăzi/Și ne iartă nouă greșelile noastre/ […]